nu mai avem

”nu mai avem 20 de ani. nu mai avem timp.” azi am vazut doua persoane care s-au revazut/regasit joi. fiecare dupa o viata petrecuta prin alte parti si cu alte persoane. si erau ca doi indragostiti, era ca si prima iubire, asa…o iubire de 16 ani care nu prea stie cu ce se mananca viata. si cat de frumos poate fi sa te simti ca la 16 iar, sa poti sa te plimbi de manuta, sa poti…mi-au placut atat de mult.

azi a fost o zi placuta, o zi cu el. dar nu numai. azi auzeam cum cineva din troleu, din spatele mele saluta si imi spunea numele. nu am reactionat. e un nume comun. persoana cu cine eram imi spune…vezi ca te saluta cineva. ma intorc si il vad. un fost prieten…de acu hmmm….6 ani. cineva care si-a dorit de la relatia noastra mai mult decat eram dispusa sa dau si de aia a anuntat in toata tara ca a primit. mdeah. nu mai conteaza acum. era atat de schimbat, era de-a dreptul superb. si m-a intrebat….nu ma mai recunosti? cum sa nu te recunosc cand esti atat de mishto? si totusi, initial nu mi-am dat seama cine e. e ciudata viata asta, mai ales cand iti arata cum cresc oamenii cu care ai fi putut ramane tu, oameni care au fost langa tine in anumite perioade. azi am ajuns sa ma gandesc de doua ori la ideea asta. si f. s-a schimbat asa de mult, e superb cateodata, are pasiuni, si e la fel de deschis, poate chiar mai deschis decat in perioada in care ii vedeam ochii lucind cand ne intalneam.

si normal ca azi trebuia sa il intalnesc si pe altul. si normal ca iar m-a lasat lata cu privirea aia combinata cu cel mai superb zambet posibil. si bonus, azi i-am cunoscut cel mai bun prieten, mi-a placut, se aseamana chiar si fizic…nu mai vorbesc de gesturi sau voce. erau frumosi, era frumos, nu mai vreau sa se uite in ochii mei, nu mai vreau sa ma uit in ochii lui pentru ca ii cedez. fara sa vreau, poate chiar fara sa imi dau seama dar chiar nu pot sa ii rezist. si ce fac cand nu pot rezista? plec. ma privez de privirea lui si imi continui drumul. desi ce mi-as fi dorit cel mai mult era sa ma invite cu ei la un ceai. un ceai pregatit de el. sa pot sa il vad in fata mea, sa ii pot vorbi, sa il ascult si sa il provoc prin vorbe. sa imi spuna lucruri ascunse si sa ma topesc sub privirea lui. si apoi direct sa devina indiferent si sa se departeze de mine. eu sa il analizez, el sa roseasca si sa se apropie din nou….mai vrei ceai?

a mai ramas o persoana de provocat. cineva care nu incepe batalia, dar o continua pana noaptea tarziu atunci cand o initiez eu. cineva care vorbeste cu mine pentru ca -you’re fun to talk to- . si se chinuie cand eu nu fac nimic, dar are atata tarie incat sa nu-mi arate asta. imi da amorse, ma atrage la fel cum o planta carnivora isi atrage prada si se joaca. se joaca curat, da inapoi de fiecare data cand provocarea incepe sa il atinga cu adevarat, foloseste indiferenta dar nu e in stare sa fie indiferent pana in capat. hm…azi oare cu ce vine?

maine ce imi va aduce?

~ prin incognitoz pe aprilie 12, 2009.